Makeup

Top 5 produse preferate – Fond de ten

Acum ceva timp am făcut câteva articole cu Top 5 produse preferate de makeup care au fost un mare succes, acum a venit momentul să fac o nouă serie cu produse actuale.

Eu personal mă uit mult la clipuri cu favorite sau citesc articole despre ele, deoarece în astfel de postări sunt doar acele produse care chiar sunt faine și mereu mă inspir.

O să începem cu fondurile de ten azi și de acum pentru câteva săptămâni, în fiecare vineri povestim despre alte produse.

În aceste articole o să găsiți produse din toate categoriile de preț de la drugstore la high end deoarece, colecția mea de produse este compusă din mai multe tipuri și categorii de produse.

  1. L’Oréal True Match super blendable foundation – este un produs care a intrat rapid în topul preferințelor mele. Are un preț decent, în jur de 80 Ron, depinde de unde îl cumpărați. Are o acoperire bună, construibilă dar partea cea mai faină, este că formula acestuia se adaptează foarte bine fiecărui tip de ten. În general îl aplic cu degetele mai ales în acele zile când sunt pe grabă, dar arată foarte bine aplicat și cu pensulă sau burete, depinde de preferințe. Îl am acasă dar și la studio și este cel mai fain fond de ten din categoria drugstore pe care l-am testat. Se poate folosi indiferent de tipul de ten sau de vârstă, este suficient de lichid pentru a se aplica și pe un ten matur.
  2. It Cosmetics CC color correcting full coverage cream – un CC cream care mi-a atras atenția de mult timp dar abia în decembrie l-am adăugat în colecție. Deoarece nu știam dacă o să îmi placă sau nu, am ales varianta travel size. După câteva utilizări am decis că am nevoie de varianta full size și cum îl termin pe acesta recumpăr varianta mare. Recunosc că nu mă așteptam la o acoperire atât de mare de la un CC cream. Pentru cei care nu știți CC înseamnă color correcting, sunt produse care conțin pigmenți pentru corecția culorii. Acoperire mare, rezistență bună și aplicare ușoară. L-am folosit în condiții de vreme caldă, ploaie, sau zăpadă și a făcut față cu brio la toate. Face parte din categoria produselor high end dar merită fiecare leu. Îl găsiți online sau în magazinele Douglas.
  3. Mac Studio Fix Fluid –  a fost primul meu produs high end după ce am terminat cursul de machiaj și revin la el de fiecare dată deoarece am încredere în rezistența lui. Are acoperire mare și este potrivit pentru un ten mixt/gras. Arată foarte bine pe ten și are o acoperire construibilă. Nu recomand a se folosi pe un ten uscat dar, pentru un eveniment se poate dacă tenul este bine pregătit în prealabil. Face parte din categoria produselor pe care le folosesc de obicei la evenimente, deoarece are o acoperire mare pentru viața de zi cu zi a mea. Cu o varietate mare de nuanțe fiecare își poate găsi culoarea și subtonul potrivit.
  4. Charlotte Tilbury Airbrush Flawless foundation – produsul pe care mă pot baza la nevoie. La fel ca cel de mai sus este păstrat în general pentru evenimente deoarece are o acoperire foarte mare. Cel mai mult îmi place să îl aplic cu burețelul deoarece are o consistență mai groasă dar merge aplicat și cu pensula. Atenție, tenul trebuie foarte bine pregătit în prealabil. Recomand a se folosi de către persoanele cu un ten mixt/gras/normal. Din păcate la noi nu se găsește dar se poate comanda din afară.
  5. Yves Saint Laurent All Hours Luminous Matte foundation – O lansare destul de recentă a celor de la YSL și un produs foarte bun pentru persoanele cu un ten gras. Se poate folosi și de cele cu tenul uscat dar grijă mare la cantitatea de produs și mai ales la pregătirea tenului. La studio pentru cliente de multe ori îl combin cu un produs mai hidratant dacă este nevoie. Are o acoperire mare, construibilă dar îmi place că nu are acel efect de mască. Îmi place să îl aplic cu pensula și la final dacă este nevoie să revin cu un burețel. Dacă vreți să îl vedeți aplicat pe ten am un video pe Youtube cu el.

Acestea sunt cele 5 produse preferate în acest moment. Mai am câteva dar m-am rezumat doar la acestea fiind cel mai des folosite de mine. Între timp cel de la CT l-am și terminat dar cu prima ocazie am în plan să îl comand.

Dacă sunteți în căutare de un produs bun și la preț mai mic îl recomand pe cel de la L’Oréal  dar dacă nu aveți limită la buget atunci celelalte 4 sunt de vis.

Important este să vă găsiți nuanța și subtonul potrivit.

Sper să vă fie de folos aceste articole și să ne revedem cu bine săptămâna viitoare.

 

 

 

1 thoughts on “Top 5 produse preferate – Fond de ten

  1. instapress.ro spune:

    Felicitari pentru alegerea ta, aceasta serie de articole vor fi cu siguranta o sursa buna de inspiratie! Te incurajez sa continui aceasta actiune si sa impartasesti doar acele produse care chiar fac diferenta in viata ta. Mi-ar placea sa aflu care produse se afla in topul preferintelor tale si sa aflu parerea ta daca rezistenta lor corespunde asteptarilor. Eu una, simt ca si cum m-as fi mutat in lumea cosmetics si am prea multe de spus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *