Beauty

Din nou studentă

În ultimele săptămâni am lipsit de aici dar, am avut un motiv întemeiat, după mai bine de 13 ani de când am terminat masteratul, azi sunt din nou studentă.

Trebuie să recunosc că niciodată nu aș fi crezut că voi mai face o facultate dar, acesta este unul din acele lucruri pe care nu le poți prezice.

Dacă ați mai citit articolele mele mereu am zis că sunt genul de persoană căreia îi place să învețe și să se dezvolte, mă entuziasmează și mă face să îmi doresc mereu mai mult. De când am deschis salonul una din dorințele mele a fost să devin mai bună și să mă specializez pe sprâncene și tratamente faciale.

Pe la final de august, început de septembrie am aflat că la Cluj în cadrul UMF ( Universitatea de medicină și farmacie) începând din acest an va fi o nouă secție de studii Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic. Nu am stat mult pe gânduri la aflarea acestei veștii și am început demersurile pentru a mă înscrie.

Pregătirea dosarului a fost cea mai ușoară parte deoarece pe lângă acesta a fost nevoie să dau și admitere iar aici, a intervenit partea dificilă. Până acum nu am fost pusă în poziția de a învăța prea multe legate de medicină și de corpul uman dar pentru admitere da. Luna septembrie a fost despre studiu intens și pregătirea într-un timp scurt pentru admitere, presărată cu programări la studio și alte activități extra. A fost dificil dar până la urmă a meritat.

Am dat examen, am intrat și începând din 4 octombrie sunt studentă.

Știam că nu va fi atât de ușor precum a fost la prima facultate deoarece, în fond este un domeniu complet nou pentru mine, acum lucrez și am și alte activități extra, dar nu mă așteptam nici să fie atât de greu. Am ore 3 zile pe săptămână, 2 zile full de la 8 la 8 și a 3a zi doar jumătate de zi.

Până azi ce scriu acest articol gândul meu a fost și este să renunț, este dificil de la trezitul dimineață la 5.3, până la cele multe ore petrecute acolo, la toate informațiile noi cu care sunt abordată zilnic și până la organizarea zilelor astfel încât să am timp de toate. Îmi este tot mai greu să mă împart între facultate, studio, activitățile din online și desigur timp pentru mine și cei dragi. Știu că nimic bun și interesant nu vine din zona de confort însă nu sunt convinsă 100% că am luat decizia bună.

Toate informațiile sunt noi pentru mine și neavând un background în studii de chimie sau alte domenii legate de medicină este și mai greu deoarece trebuie să învăț bazele pentru a înțelege mai bine materiile.

Am decis să mai acord puțin timp pentru a mă obișnui și a vedea dacă a fost sau nu o decizie potrivită deoarece nu vreau să renunț fără a cântării bine opțiunile.

Dacă sunteți interesate să știți că studiile durează 3 ani și se poate înscrie oricine la acest program de studiu. Dacă ești pasionată de partea de beauty sau medicină și vrei să aprofundezi informațiile este o opțiune bună. Momentan materiile sunt de bază și nu sunt doar pentru partea de cosmetică dar urmează și acelea în semestrele viitoare.

Acum că știți motivul lipsei mele mă întorc la studii și vă dau întâlnire vinerea ca până acum, posibil să mai fie și excepții însă am să mă străduiesc să fiu cât mai activă și aici.

Săptămână ușoară și spor în toate XO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *