Pasiuni

Un an de ”The Beauty Therapist Studio”

Sincer, nici nu îmi vine să cred că a trecut deja un an de când deschis ușile studio-ului.

Anul trecut pe 15 Iunie am dat startul programărilor la studio.

Începutul a fost unul timid dar frumos în același timp.

Timid deoarece una este să faci cursul și să lucrezi pe colege în compania profesoarei și alta când ești pe cont propriu însă mi-a plăcut și îmi place foarte mult.

Am fost foarte încântată când mi-au intrat primele programări, eram atât de entuziasmată încât îmi venea să strig în gura mare că am cliente.

Le sunt tare recunoscătoare clientelor care sunt alături de mine și vin lunar la tratament încă de la deschidere. Înseamnă foarte mult pentru mine că au încredere în mine și se lasă pe mâinile mele.

De-a lungul acestui an am cunoscut femei foarte faine, am învățat multe de la ele și am dezvoltat prietenii.

Atunci când vine o clientă la mine îmi place să povestesc cu ea, să o cunosc mai bine pentru a-i putea face recomandări potrivite stilului de viață și nevoilor tenului ei.

Fără să îmi dau seama de-a lungul anilor visul meu era să am propriul business, un vis care nu este simplu dar este tare frumos mai ales atunci când faci ceea ce îți place.

Mi-am dat seama cât de mult contează pentru mine să fac ceea ce îmi place, să am ocazia de a răsfăța femeile dar și bărbații și de a mă dezvolta pe domeniul ales.

Desigur, ca peste tot există și puncte mai bune sau mai puțin bune atunci când ai o afacere.

Îți poți face propriul program, poți lua decizii fără a te consulta cu cineva, alegi cu ce branduri lucrezi și cum o faci dar pe lângă acestea este și greu.

Este greu deoarece cel puțin la început ești persoana care le face pe toate dar și cea care dă cu capul atunci când deciziile nu sunt cele mai bune.

Ești omul bun la toate doar că fiind la început de multe ori nici tu nu știi ce și cum să faci, cel puțin așa a fost în cazul meu. Am învățat totul pe parcurs dar la final de zi am satisfacția că am făcut ceea ce mi-am propus și că am reușit să mă dezvolt.

Dar, până la urmă mă bucur mult că am luat anul trecut decizia de a-mi deschide studioul chiar dacă a fost greu și încă este.

De ce? Deoarece momentul poate nu a fost unul tocmai bine ales din cauza situației cauzate de pandemie dar așa cum am spus-o și până acum dacă nu aș fi luat această decizie anul trecut probabil că aș fi mers pe un alt drum și aș fi renunțat la visul meu.

Mă bucur că nu am renunțat și sunt sigură că deși în momentul de față încă nu sunt unde mi-aș dori cu timpul am să ajung acolo.

Vreau să mai dezvolt și gama de servicii oferite dar în același timp să mă dezvolt și pe mine. Să particip la cursuri de perfecționare atât pe partea de skincare cât și pe cea de makeup.

Ce pot spune acum la un an de studio este că nu îmi pare rău pentru alegerea făcută.

Am învățat tare multe în acest an, nu a fost unul ușor și în continuare nu este dar important pentru mine este să am familia, prietenii și pe voi aproape.

Este important să fiu sănătoasă și să reușesc să duc mai departe acest vis la care contribuiți și voi foarte mult.

În încheiere vreau să vă mulțumesc că sunteți alături de mine și să vă îndrum să vă urmați și voi visul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *