Dacă mă urmăriți de mai mult timp sigur știți că ador măștile, sunt răsfățul suprem după o zi lungă și obositoare. Îmi place când ajung acasă seara sau în weekend când am suficient timp să îmi aplic o mască, am acasă foarte multe măști din diferite categorii.
Dacă vreți să vedeți colecția mea de măști am pe Youtube un video pe acest subiect, vă las aici link către clip.
Toată această pasiune a început acum câțiva ani dar sincer nu mai știu exact cum și de unde, de atunci colecția mea a crescut și crește în continuare.
Măștile sunt printre singurele produse care oferă un rezultat instant în doar câteva minute.
Pe piață există o multitudine de game pentru fiecare tip de ten, fiecare nevoie și fiecare gust, trebuie doar să le descoperiți pe cele care vă sunt bune tenului vostru.
Măștile sunt de mai multe feluri:
- hidratante și emoliente
- astringente
- absorbante
- exfoliante
- calmante
- termoactive
- nutritive
- tonice
- alginate
- gipsate
- pentru zona ochilor
- pentru buze
- pentru mâini
- pentru picioare
- pentru păr
Pe lângă această clasificare pe piață găsim măști sub diferite forme:
- tip șervețel
- cremoase
- lichide
- pudră
- tip baton
Sunt curioasă dacă voi știți ce înseamnă multimasking?
Acum câțiva ani am scris și aici pe blog despre acest fenomen care este destul de prezent și în acest moment și care ne ajută să rezolvăm fiecare problemă a tenului o singură dată. Multimasking înseamnă să îți aplici mai multe măști deodată, acum o să vă întrebați oare cum putem face acest lucru, foarte simplu.
Tenul nostru de multe ori are nevoie diferite, zona ochilor are nevoie de hidratare, zona T de matifiere și restul feței de curățare de exemplu, nimic mai simplu, alegeți 3 măști diferite pe care le aplici fix pe zona cu probleme. De asemenea puteți în același timp să aplicați o mască pe picioare, păr și mâini în același timp, dacă aveți suficient timp la dispoziție puteți opta pentru zile diferite pentru a le aplica pe toate, însă dacă timpul este limitat puteți face acest lucru o dată pe săptămână și astfel rezolvați mai multe probleme deodată. Știu că timpul este limitat pentru majoritatea dintre noi și este dificil să ne alocăm timp doar nouă, să fim egoiste pentru câteva minute, însă credeți-mă este benefic pentru minte și trup. În 30 minute puteți avea grijă de pielea ta și de sufletul vostru, să vă deconectați de la tot și să absorbiți liniștea și relaxarea pe care o oferă o sesiune de răsfăț.
Eu mă bucur de fiecare dată când îmi spun clientele că vin la salon să se răsfețe și să se relaxeze pentru 1-2 ore depinde de tratamentul dorit și când pleacă sunt cu adevărat relaxate, asta dacă reușesc să nu se mai gândească la toate task-urile care le așteaptă când pleacă de la salon.
Acum aș vrea să vă promiteți că cel puțin de 2 ori pe lună vă alocați 20-30 minute să vă oferiți un răsfăț. Ideal ar fi să vă aplicați o mască 1-2 ori pe săptămână, însă și de 2 ori pe lună este mai bine decât deloc.
Nu cred că mai este nevoie să mențin că măștile le alegeți în funcție de tipul de ten și de nevoile lui. Acest lucru este ușor de făcut deoarece pe fiecare mască scrie pentru ce tip de ten este destinată.
Acum pe final vă las să mergeți să alegeți o mască și să vă relaxați, pe curând XO XO