Sfaturi

Și grasă și urâtă

Hello, sper că ați avut parte de sărbători frumoase alături de cei dragi și mai ales că ați avut timp de relaxare.

Azi vin în fața voastră cu un articol diferit după cum cred că v-ați dat seama și din titlu.

Din fericire nu am primit eu ”astfel” de complimente însă în mod indirect mă afectează și pe mine deoarece dacă mă urmăriți pe canalele de social media sigur ați observat că nu fac parte din categoria persoanelor 90-60-90.

Toată viața mea am fost ”plinuță” , de când mă știu, trebuie să recunosc că îmi și place să mănânc, de mică primul lucru când deschideam ochii dimineața era să cer de mâncare 😀

Nu este prea diferit nici acum deoarece fiind o mare băutoare de cafea pentru a mă bucura de ea dimineața prima oară trebuie să mă bucur de un mic dejun.

Când eram mică sau adolescentă lumea îmi spunea că ar trebui să slăbesc câteva kilograme, eram comparată cu x sau cu y, lucru care într-un fel a rămas și acum cu mine, fără să vreau.

Chiar și acum la 35 de ani am tendința de a mă compara cu alții nu doar la kg ci și la frumusețe, lucru care nu este sănătos și la care lucrez deja de ceva timp.

Nu sunt genul de persoană care poate ține regim sau diete și nici nu îmi place să gătesc, prefer preparatele ușoare și rapide. Ador tot ce este dulce, lucru care nu mă ajută deloc dar la fel de mult iubesc și făinoasele, produsele de patiserie, cum ar zice unii tot ce nu este sănătos.

Așa cum am menționat și mai sus din fericire nu am primit comentarii răutăcioase la adresa mea însă am văzut câteva la fetele din online și m-am gândit să abordez și eu acest subiect.

Niciodată nu m-am încadrat în tipare nici la greutate, nici la frumusețe.

În adolescență m-am luptat cu acneea lucru care nu mă făcea deloc să mă simt frumoasă, din contră, mereu simțeam că fetele din jurul meu sunt mai frumoase.

La kilograme nici nu mai zis nimic, am fost la nutriționist de câteva ori și mereu am fost inclusă în categoria supraponderal deoarece aveam și am câteva kg în plus, lucru care trebuie să recunosc că mă deranja și mă deranjează în continuare.

Deși din ce în ce mai multe magazine sau reviste promovează și femeile cu forme, societatea încă crede că este frumos să comenteze pe acest subiect.

Niciodată nu este plăcut să auzi de la cineva că ești prea slabă sau prea grasă și uneori o auzim chiar din partea celor apropiați, din partea celor care ar trebui să ne sprijine și să ne fie alături.

Eu sunt de părere că dacă noi nu ne iubim și nu ne acceptăm așa cum suntem nu putem aștepta acest lucru de la cei din jur.

De curând am fost în vacanță și am făcut câteva poze pentru un proiect, despre care abia aștept să vă povestesc, și uitându-mă la poze m-am trezit că mă judec.

Niciodată nu mi-au plăcut brațele mele deoarece sunt prea groase, am picioare scurte, am celulită, am burtă etc. În loc să văd părțile bune, să apreciez că sunt sănătoasă, am prietenii și familia aproape, am în jur persoane care mă iubesc și mă apreciază așa cum sunt, am ales să văd doar punctele negative.

Este foarte ușor să cădem în această capcană și să le permitem celor din jur să ne facă să ne simțim prost dar și să ne criticăm noi pe noi. Știu că unii o spun deoarece vor să ne fie bine însă chiar și așa este dureros să auzi că ești grasă sau urâtă.

Atunci când noi nu ne simțim bine cu noi înșine este greu să acceptăm complimente din partea celor din jur.

Mi-aș dori să fiu mai înaltă, să fiu mai slabă, să am un ten perfect și lista continuă, însă atunci nu aș mai fi eu, nu aș mai fi persoana care sunt azi. Nu sunt genul care să țin regim și nu cred că aș putea să o fac deoarece nu m-aș ține de program și nici nu îmi place să fac sport.

Însă am decis să găsesc o formă de sport potrivită mie care să îmi placă, am grijă de alimentație și aleg să mănânc orice, dar cu limite și nu deoarece vreau să slăbesc x kilograme ci pentru că îmi doresc să fiu sănătoasă.

Cred că înainte de numărul pe care îl arată cântarul este important să fim sănătoase, fără ea nu putem face nimic.

Unde vreau să ajung cu acest articol?

Societatea mereu o să aibă ceva de comentat despre noi sau cei din jur, mereu o să existe oameni care o să ne critice sau o să ne judece însă de multe ori nici nu este despre noi cât despre frustrările lor.

Da, nu suntem toate frumoase, nu suntem toate slabe însă suntem diferite și asta ne face unice.

Ieri am văzut la cineva pe Insta stories când zicea că s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin pe care nu o mai văzuse de ceva ani și că a fost întâmpinată cu – vai da începi să îți arăți vârsta, ar trebui să faci ceva cu ridurile acestea. Sincer am rămas șocată când am citit, persoana are 39 ani, puțin mai mare decât mine.

Da, este adevărat că pe unii dintre noi se vede mai repede trecerea anilor, la fel cum unii au fire de păr albe din adolescență, unii au mai multe riduri decât alții, însă să vină un bărbat și să îți spună așa este complet greșit.

De multe ori cei din online care sunt persoane publice deoarece aleg să își expună anumite aspecte din viață sunt criticați de urmăritori și ciudat este că aceste persoane care critică se ascund sub anonimat, este ușor așa, însă este complet greșit.

Indiferent cât de frumos sau de slab ești, cât de perfect este tenul tău acest lucru nu îți permite să îi jignești pe cei din jur.

Nu pot înțelege de ce unii oameni au o satisfacție aparte atunci când îi fac pe alții să se simtă prost.

Din fericire de câțiva ani lucrez cu mine însămi să nu mă mai afecteze răutățile primite, comentariile sau jignirile, însă este greu și mult de lucru până să ajung să fiu complet nepăsătoare.

Aș vrea să îmi spuneți dacă voi ați primit astfel de jigniri și cum ați reacționat?

Mi-aș dori să dezvoltăm acest subiect deoarece deși eu sunt aici să vă învăț să aveți grijă de tenul vostru cu toții suntem oameni și avem anumite incertitudini când vine vorba despre aspectul nostru fizic.

Pe data viitoare XO XO

2 thoughts on “Și grasă și urâtă

  1. Ai mai pus câteva kg mi-a spus cineva când tocmai terminasem un tratament hormonal care nu a avut rezultatul dorit. Am stat mult pe gânduri dacă merită acea persoană o explicație din partea mea. am decis că nu e cazul să mă explic.
    Cu greu, am ajuns la 39 de ani să mă bucur de ceea ce sunt, de cum arăt și să pun preț pe ceea ce pot oferi ca om, ca femeie, ca prietenă, a fost un proces lung, greu, fără sustinere, dar a meritat.
    Tu esti un om minunat, iar cine judeca dupa aspectul fizic, nr de kg, nr de riduri, cu siguranță are in suflet multa tristete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *