Sfaturi

Gânduri din auto-izolare…

Cu toții avem zile bune, zile nebune și – în special în această perioadă – zile mai puțin bune, ceea ce este normal, după cum ne spun în cor psihologii.

Nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu este normal să ai zile proaste, că nu este ok să fii și să te simți neputincios sau că acum ar trebui să fii foarte productiv și să faci mai multe lucruri pentru că ai timp suficient… 

Da, cu toții avem mai mult timp, decât înainte de pandemie, însă această stare de incertitudine, de neputință, de îngrijorare a ceea ce urmează ne-a dat peste cap toată viața. Este dificil să fii productiv când nu știi dacă vei mai avea loc de muncă, după ce trece această perioadă, sau poate deja ți-ai pierdut jobul și nu știi dacă vei avea suficienți bani să îți cumperi cele necesare sau dacă vei putea să îți achiți datoriile și să faci față cheltuielilor. Trăim zile pline de incertitudine, zile cum nu am trăit până acum – nici noi, dar nici părinții noștri- , totul este gri și uneori pare un tunel fără ieșire, dar timpul sigur le va rezolva pe toate.

Acum este important să fim atenți la ceea ce ne transmite mintea și sufletul nostru, să ne permitem să trăim aceste stări, să fim blânzi cu noi și să ne oferim timp pentru recuperare.

Sunt zile când facem o mulțime de treburi prin casă și muncim la visele noaste, dar și zile când singurul lucru pe care-l vrem este să stăm pe canapea și să ne uităm la TV. 

A trecut mai mult de 1 lună de când suntem în izolare, unii lucrăm de acasă, alții nu putem pentru că natura locului de muncă nu ne permite și zilnic ne luptăm cu demonii noștri interiori și cu fricile asupra a ceea ce ne așteaptă în viitor. Nu uita că… după orice furtună – indiferent cât este de gravă – răsare soarele și totul revine din nou în armonie, nu va fi ușor cu siguranță… dar măcar o să avem o nouă șansă să ne reinventăm viața și existența.

Poate că aceste zile în care ne luptăm cu noi înșine și cu trăirile interioare ne vor ajuta pe viitor să fim mai atenți la ceea ce ne dorim cu adevărat, să nu lăsăm deoparte visele și țelurile noastre, să nu facă parte din categoria, las că și mâine este o zi. Nu știm ce ne rezervă ziua de mâine și poate mâine va deveni o altă mâine și tot așa, zile infinite de mâine când nu am luptat pentru ceea ce ne-am dorit. Ne-am trezit într-o zi că avem un job, o viață pe care nu ne-am dorit-o… dar am ajuns acolo pentru că nu am îndrăznit să luptăm pentru ceea vrem cu adevărat.

În ultima lună, de când este starea de urgență, am învățat că, dacă îmi doresc ceva cu adevărat: trebuie să muncesc pentru acel ceva, că este normal să am zile când nu mă mișc de pe canapea, și singurul lucru care îl face este să dau scroll încontinuu pe Insta sau FB și să mă uit la filme, dar am si zile când sunt foarte productivă și sunt mândră de mine și de toate lucrurile făcute.

Am aflat că nici cei mai „puternici” nu au doar zile bune și pline de productivitate, și ei au zile mai puțin bune și că nimeni nu este de neatins.

Ce vreau să reții din acest articol este faptul că, este ok să nu te simți mereu în formă, este firesc să ai zile mai puțin bune și zile când muți și munții din loc, dar nu uita că după furtună mereu se arată soarele.

Aș vrea să îmi spui cum faci față situației actuale, cum sunt zilele tale?

Până data viitoare, ai grijă de tine și fi puternic/ă 🙂

4 thoughts on “Gânduri din auto-izolare…

  1. Valeria Chertes spune:

    Zilele mele sunt ușurele că stau la curte și am noroc sa pot ieși pe afara ,prin gradina.

    1. Ce noroc ca ai curte, si noi iesim pe balcon in prima parte a zilei putin si stam la soare 😊

  2. adria74 spune:

    Sunt bine. Ingrijorata putin legat de criza. Zilele trec. Ascult stirile, citesc , butonez, am facut curatenie. Una peste alta sunt foarte bine deocamdata. Multumesc!

    1. Ma bucur sa aud asta, sanatate multa 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *