Sfaturi

Activități de făcut #acasă pe perioada pandemiei

Pentru unii dintre noi deja au trecut mai bine de 10 zile în auto-izolare. Parcă nici lucrul de acasă nu este atât de plăcut precum ne imaginam. Cel puțin pentru mine, este dificil; partea cea mai grea fiind că nu pot ieși din casă (nici măcar să mă plimb în voie prin parc sau să mă relaxez după o zi de muncă fiind ea și de acasă).

Aș putea spune că sunt obișnuită cu munca de acest fel, deoarece în ultimii ani am muncit destul de mult de acasă; dar mereu aveam libertatea de a de a muta biroul într-o cafenea, de lua o pauză sau de a ieși, în oraș, cu fetele sau la mall – pentru puțin shopping; acum, totul este imposibil. Cu prietenele comunicăm online și chiar am stabilit să facem o întâlnire pe Skype, pentru a ne mai destinde puțin, dar restul ieșirilor sunt pe pauză acum.

Deși multe branduri au, în această perioadă, diferite reduceri – am decis să mă abțin total de la cumpărături, deoarece nu știu exact ce vremuri ne așteaptă și cât va fi de dificil cu banii chiar și după ce trece virusul și ne revenim la normal. Economia are de suferit și prin urmare, nu vreau să rămân cu buzunarul gol.

Am zile bune și zile mai puțin bune, uneori am impresia că pot muta și munții din loc și sunt tare productivă, iar în altele mintea meu o ia pe arătură și se gândește la ce este mai rău și nu sunt în stare să fac nimic în acele zile.

Dar dacă tot stăm acasă, sper că și tu stai acasă și ieși doar pentru strictul necesar, mi-am propus să fac o listă cu activitățile pe care le putem face și care ne pot ajuta să te destindem puțin.

–       Crează-ți o rutină – chiar dacă stai în casă, este bine să ai o rutină de dimineață și de seară la fel, ca cea pe care o ai în viața de zi cu zi – spălat pe față, creme de hidratare, creme de ochi și seara demachiere. Să nu uităm că tenul are nevoie de îngrijire chiar dacă nu părăsim casa.

–       Trezirea la ore fixe – stabilește-ți ore de trezire și de culcare, desigur dacă nu este absolut necesar să te trezești devreme poți profita de câteva ore de somn în plus – dar o rutină este esențială, eu până acum mă trezeam la ora 6.30-7.00 acum mă trezesc în jur de 8.30-9.00 și o să fie de folos și după ce revenim la munca obișnuită.

–       Binge watch – profită de faptul că ai internet și vizionează un film sau un serial pe Netflix, HBO Go sau alte programe asemănătoare sau urmărește persoanele tale preferate pe YouTube, eu în ultimul timp rămăsesem în urmă, dar acum am timp să recuperez.

–       Fă ordine prin casă –  sertare, haine, accesorii sau cosmetice sau oriunde crezi că este necesar, în toată nebunia pe care o trăim, în viața de zi cu zi, și timpul fiind mereu tot mai scurt, sigur ai pe acasă treburi nerezolvate – poți sorta hainele și scoate la suprafață cele pentru sezonul ce urmează, organizează cosmeticele și cele care sunt expirate aruncă-le nu îți dorești un ten cu probleme din cauza lor, organizeaza alimentele în dulap pentru o mai bună gestionare a alimentelor în special acum când nu mai poți coborâ în orice moment la magazin.

–       Spa la tine acasă – profită de timp și relaxează-te cu o mască pentru față, pentru picioare, păr sau chiar mâini, răsfață-te cu ceea ce îți place, fă-ți manichiura sau pedichiura, ai suficient timp pentru astfel de activități.

–       Joacă-te – cu produsele de machiaj și exersează, dacă tot ai suficient timp poți practica mai mult linia de tuș sau machiază-te cu culori stridente, oricum nu te vede nimeni, eventual partenerul de viață – care sunt sigură că te iubește oricum, sigur o să te ajute pe viitor aceste exerciții când o să ai un eveniment special pentru a putea să te machiezi singură fără să mai apelezi la makeup-artist.

–       Petrece timp cu familia – dacă ești acasă cu ei profitați de timp și stați mai mult la povești, jucați-vă diverse jocuri de societate sau orice activitate care vă aduce bucurie, acum este momentul să aveți grijă de relația voastră, chiar și de relația de cuplu. Dacă familia este departe poți de asemenea menține legătura cu ei prin intermediul internetului sau pe Skype.

–       Citește mai mult – sigur ai și tu câteva cărți care te așteaptă pe noptieră sau pe birou – eu îți pot recomanda selecția de cărți de dezvoltare personală de la Pagina de Psihologie aici ai link către site-ul lor.

–       Învață ceva nou – poate ai vrut mereu să înveți o limbă străină, acum poți, acces la internet avem, iar online sunt o mulțime de cursuri care te vor ajuta. Sau poate ai visat să îți faci un blog sau un canal de YouTube, acum este momentul, timp ai, mai trebuie doar să te mobilizezi, știu că trăim perioade dificile dar trebuie să ne focusăm și pe ceea ce ne place și care ne vor aduce beneficii sufletești după ce trecem peste minunatul virus.

–       Fă sport –  mișcarea este esențială și îți îmbunătățește și starea de spirit, recunosc că aici și eu am dificultăți; dar încerc să mă antrenez zilnic, chiar dacă pentru puțin timp – fac fie câteva flotări, genuflexiuni, exerciții cu gantere sau abdomene; poți alege orice îți place. 

Acum, este acel moment în care îmi doresc să mai fi avut bunici la țară sau o casă de vacanță, undeva înafara orașului, unde să ne fi putut refugia și să profităm de timpul frumos de afară de care ne-am putut bucura până zilele trecute și care sigur nu întârzie să reapară, acum ne delectăm cu zăpada frumoasă de afară, la Cluj ninge încontinuu de 2 zile.

Tu ce ți-ai fi dorit să ai acum?

Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le fac eu, zilnic, și care mă ajută să trec peste perioada aceasta dificilă, sunt curioasă tu ce (altceva) mai faci?

Poate mă inspiri și pe mine!

#stauacasă și învingem lupta cu acest virus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *