Nu există tinerețe veșnică, poate doar în poveștile pe care le auzeam în copilărie.
Ceea ce nici nu este așa rău, nu aș vrea să trăiesc veșnic dar îmi doresc să îmbătrânesc frumos.
Peste câteva luni trec în grupa celor de 36+ și cred cu tărie că vârsta este doar un număr, nu mă definește și nu mă împiedică să mă simt tânără și frumoasă.
Așa ar trebui să ne simțim toate indiferent de vârstă – frumoase pentru că așa suntem.
În fiecare zi mai trece o zi și noi devenim mai înțelepte, mai curajoase și mai ambițioase.
Când eram mică și nu mă îmbrăcam suficient de gros mama mea îmi spunea las că o să vezi tu la bătrânețe cum o să te doară șalele. Este ceva ce mi-a rămas în minte și este ceva ce le spun și eu clientelor mele. Nu partea cu îmbrăcămintea ci cea cu îngrijirea.
Când suntem tinere nu conștientizăm cât de importantă este grija de sine, grija acordată tenului și sănătății noastre.
Niciodată nu este prea devreme să avem grijă de noi, cu cât începem mai devreme cu atât o să fie mai bine însă este la fel de bine să o facem mai târziu decât niciodată.
Cred că știți și voi că persoanele cu ten gras îmbătrânesc mai greu, fac riduri mai târziu dar nu este o regulă pentru toate persoanele.
De multe ori nu vedem rezultate imediate atunci când avem grijă de tenul nostru însă partea bună este că rezultatele vor apărea mai târziu odată cu înaintarea în vârstă.
De-a lungul anilor putem face câte ceva pentru a îmbătrâni frumos așa cum îmi place mie să spun.
Dar hai să vedem care sunt câteva dintre lucrurile pe care le putem face în acest sens:
- să avem un stil de viață sănătos
- să bem suficientă apă, hidratarea începe din interior
- să avem o rutină zilnică bine stabilită și potrivită tipului nostru de ten
- să nu uităm de SPF care trebuie aplicat zilnic
- să aplicăm măști acasă, în mod regulat
- să mergem la tratamente faciale în mod regulat
- să ne bucurăm de viață și să evităm pe cât posibil stresul, aici știu că este mai dificil
- să apelăm la produsele de machiaj
Tratamentele ne ajută în 2 feluri diferite – oferă rezultate imediate dar și pe termen lung.
Se pot trata anumite probleme ale tenului imediat dar făcute în mod regulat ajută tenul să rămână tânăr.
De multe ori am auzit doamne care se plângeau că nu au rezultate imediate și vizibile după tratamente însă aș vrea să vă reamintesc că este important să avem grijă de tenul nostru în prezent pentru a ne bucura de o piele frumoasă și pe viitor.
Printre cele mai bune tratamente anti age și nu numai pe care le recomand sunt: oxigenul hiperbaric, radiofrecvența, ultrasunetele, masaj și nu în ultimul rând dermapen. Desigur acestea sunt tratamentele pe care le ofer eu la studio, pe piață există foarte multe proceduri pentru o piele frumoasă.
Important este să le alegeți pe cele potrivită vouă și tenului vostru.
Pe lângă tratamente cel mai important produs anti age pe care îl putem folosi pentru a întârzia apariția ridurilor și a liniilor fine este să folosim zilnic SPF, indiferent de sezon.
Așa cum am mai discutat vara și în sezonul cald este important să folosim un SPF cu o concentrație cât mai mare iar în restul anului putem folosi și o cremă care conține SPF fără să fie obligatoriu nevoie să fie un produs separat.
Acum pe final aș vrea să vă reamintesc că toți trecem prin acest proces dar fiecare are metode diferite de a face față vârstei, important este să avem grijă de noi indiferent dacă avem 20 sau 60 de ani și să nu uităm că suntem frumoase în felul nostru.
Pe data viitoare XO XO