Beauty

Branduri descoperite la BBM

Despre BBM ți-am mai povestit și în trecut, dar azi vreau să vorbim despre 4 branduri pe care le-am descoperit la aceste evenimente. Dacă nu ai citit încă articolele despre BBM le găsești aici , aici și aici .

Îmi place să descopăr branduri noi, dar mai ales să pot încerca mai multe produse de la ei și cel mai mult îmi place că fac parte dintr-o comunitate super mișto de fete care împărtășesc aceeași pasiune cu mine.

>>> Primul brand este de la You Are Cosmetics, sunt nou lansați la noi pe piață și au o ofertă bogată – de la produse pentru machiaj, pensule până la cele pentru unghii , și despre care, sincer vă recunosc, nu am auzit nimic până la evenimentul BBM. La astfel de evenimente plecăm acasă cu mai multe goodie bag-uri și de obicei fiecare dintre noi primim exact aceleași produse. Însă, cei de la You Are Cosmetics ne-au surprins și ne-au dăruit produse diferite. Eu am primit patru produse, iar trei dintre ele se potrivesc perfect între ele, fiind în aceeași nuanță. Astfel m-am bucurat de un fond de ten (pe care încă nu l-am testat, am mai multe deschise și aștept să termin din ele înainte de a mai deschide altul) și am mai primit un blush, un creion de buze și un ruj – despre acestea spuneam că se potrivesc perfect între ele fiind în aceeași nuanță. Mi-a plăcut acest mic detaliu deoarece în acest fel nu mai trebuie să caut să asortez nuanțele între ele. De la prima aplicare am observat că sunt foarte pigmentate și se aplică ușor. Creionul de buze este cerat și are o culoare intensă, se poate folosi și singur fără să mai adaugi ruj peste. Rujul este unul tip baton lucios, nu este rezistent la transfer dar are o nuanță atât de superbă încât nici nu mă deranjează că nu este mat sau că nu rezistă foarte mult. Am observat că rujurile mate și rezistente au preluat controlul și nu mai apreciem rujurile care nu rezistă mai multe ore pe buze și care nu sunt rezistente la transfer. Îmi amintesc că în copilărie era un trend care mie nu îmi plăcea deloc, acela de a folosi un creion de buze într-o nuanță mai închisă decât rujul, mă bucur că acum nu mai este cazul 😀 și nici nu trebuie să caut cum să le asortez, le-am primit pe amândouă ăn același pachet. Blush-ul este atât de pigmentat încât trebuie să ai mare grijă când îl aplici pentru a nu te transforma într-un clovn. Un truc pentru tine, atunci când nu știi cum să asortezi blush-ul și rujul, poți folosi rujul pe post de blush.

Îți las aici link-ul către site-ul lor dacă te interesează.

>>> Green Sugar – este un alt brand despre care nu știam nimic până să îi descopăr la evenimentul al căreia mare fană sunt. Ei au suplimente naturale la plic și îndulcitor natural cu 0 calorii și 0 indice glicemic. Sunt produse care pot fi folosite și de către cei care țin dietă. Am primit de la ei mai multe produse, dar cel mai mult mi-au plăcut plicurile cu ciocolată caldă. Ne-au răsfățat cu ciocolată caldă chiar și la eveniment, ei fiind alături de noi și în sală, la conferința din noiembrie. 

Este super cool atunci când brandurile sunt și ele prezente la evenimente deoarece poți interacționa mai ușor cu ei și poți afla foarte multe informații utile, în special atunci când sunt produse noi despre care nu știi nimic. Acum în era tehnologiei este mai ușor să te informezi asupra produselor despre care nu știi nimic deoarece găsești orice vrei online mai ales dacă brand-ul respectiv are site și acolo poți citi toate informațiile despre produse, dar este important să intri în contact direct și cu brandul în sine.

Ai aici link și către ei, au și magazin online dacă nu găsești produsele in magazine fizice de la tine din oraș.

>>> Acum urmează două branduri despre care am auzit, dar nu am încercat nimic de la ei până recent. Techir Cosmetic Spa, brand românesc de produse cosmetice și terapeutice, lucru de care sunt foarte mândră. Produsele au ingrediente active naturale din Techirghiol. O știam pe Oana Stan co-fondatoarea brandului, de pe Instagram, dar nu testasem produsele. Am primit 3: un ulei de masaj (care miroase absolut demențial), un săpun (cu miros specific de Crăciun) și o minilufă. Pachetul l-am primit la Christmas Party, de acolo și mirosul lor specific și parfumul fiind atât de intens încât se simțea chiar și prin ambalaj. Îmi place să folosesc uleiul de masaj seara, atunci când vreau să mă relaxez după o zi lungă.

Dacă vrei să încerci și tu produsele lor le găsești în anumite farmacii sau în DM și, de asemenea, online pe site-ul lor pe care îl găsești aici.

>>> Un domn misterios a fost și el alături de noi la eveniment și se numește Mr. Scrubber, care – așa cum îi spune și numele – te ajută cu exfolierea pielii. Produsele lor nu sunt testate pe animale, aspect care contează foarte mult pentru multe dintre noi. Trei au fost la număr produsele primite și le-am testat pe toate. Știind că am tenul gras, au vrut să mă ajute cu acest aspect și am primit o spumă de curățare matifiantă care a intrat repede în rândul celor favorite și ți-am mai povestit despre ea pe Instagram Stories și în favoritele lunii ianuarie, dacă nu ai citit articolul îl găsești aici. Celelalte produse au fost pentru exfoliere, unul pentru exfolierea buzelor și cel de-al doilea pentru corp. Nici nu vrei să știi cum miros aceste produse, mai că îți vine să le mănânci. Cel mai mult îmi place că au o granulație fină și nu irită pielea. 

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre aceste produse găsești aici site-ul lor.

În încheiere îți mai spun doar că este atât de plăcut să descoperi produse noi, despre care constanți că sunt exact ce ai nevoie. 

Și încă ceva… hai să ne conectăm și pe rețelele de social media. Te aștept pe Instagram și Facebook , acolo sunt mai activă și îți povestesc aproape zilnic câte ceva pe Insta Stories, vorbesc despre produsele mele preferate sau despre ce folosesc eu în machiajul de zi cu zi. 

XOXO, seară minunată 🙂

3 thoughts on “Branduri descoperite la BBM

  1. Maya Anabela spune:

    o poza super reusita cu fete frumoase si multe produse noi si interesante😍👌

    1. Multumim frumos 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *