Cred că la un moment dat în viață cu toții ne confruntăm cu aceste minunății de puncte ale pe care majoritatea dintre noi le cunosc sub denumirea de puncte de grăsime.
Dar ce sunt ele de fapt? De ce apar? Cum le tratăm?
Punctele milia sau de grăsime cum sunt ele cunoscute nu au o cauză anume, nu se știe de ce, când și cum apar. Pot să apară indiferent cât de bine și cât de multe produse folosim pentru rutina zilnică. Indiferent cât de mult investim în produse sau cât timp petrecem în baie dimineața sau seara pentru rutina de îngrijire.
Deși în popor se cunosc sub denumirea de puncte de grăsime, ele conțin de fapt keratină, sunt niște chisturi cu keratină.
Au o culoare albă, sunt mici și destul de tari, foarte încăpățânate și deloc ușor de îndepărtat.
Se prezintă de cele mai multe ori pe față, în jurul ochilor, pe pomeții, frunte și mai rar pe restul feței.
M-am confruntat și mă confrunt în continuare și eu cu acești mici monștrii care nu sunt atât de evidenți precum coșurile dar totuși se văd și sunt destul de enervanți ca să zic așa. Nu se pot ascunde sub machiaj și nici nu dispar de la sine.
Eu până în acest moment nu am întâmpinat situația în care au trecut de la sine, a fost nevoie de o extracție și nu a fost una ușoară.
Pentru a putea fi scoase aceste puncte trebuie înțepată zona în mijloc de mai multe ori și după acea se apasă încet dar cu forță pentru a scoate la suprafață keratina din interior.
Deoarece este mai dificil de scos decât un coș simplu sau un punct negru pielea se lezează și are nevoie de câteva zile pentru a se vindeca. Nu este nimic grav dacă această extracție este făcută de cineva priceput și se respectă igiena, dar zona rămâne roșie și iritată timp de câteva zile.
Din experiența mea de până acum am observat că apar mai des atunci când folosim creme mai onctuoase, mai grase care uneori astupă porii.
Putem apela la produse pentru exfoliere pentru a prevenii apariția lor însă nu este garantat că și reușim.
După cum știți eu am mare grijă de tenul meu, folosesc produse alese cu grijă, îmi exfoliez tenul și uneori folosesc și acizi și totuși îmi apar.
Una dintre cauzele apariției lor este și expunerea la soare care la mine nu se justifică deoarece eu nu stau deloc la soare, doar cât sunt prin oraș.
Conform studiilor din ce am citit de cele mai multe ori aceste puncte apar la nou născuți însă din nou nu este o regulă.
Eu am văzut și cazuri în care au apărut la persoane de vârstă mijlocie pe pleoapă.
Ceea ce trebuie să știți este că înafară de aspectul exterior ele nu ne afectează cu nimic viața sau pielea. Dacă o dată au apărut este posibil să reapară după o perioadă de timp dar din nou menționez nu este nimic concret.
Indiferent cât de bună este rutina voastră ele pot apărea dar așa cum apar pot fi și scoase, dar apelați la o persoană pricepută, un dermatolog sau o cosmeticiană.
Nu vă învinovățiți dacă vă confruntați cu ele deoarece nu este nimic ce puteți face pentru a le evita.
Dacă aveți răbdare este posibil ca punctele mai mici să dispară de la sine dacă vă exfoliați regulat tenul deoarece pielea se regenerează. Dar la punctele mai mari am observat că nu dispar atât de ușor precum cele mici.
Sincer uneori mă bucur când întâmpin și eu unele probleme deoarece altfel pot să le tratez în salon și știu mai bine ce am de făcut decât atunci când doar citesc despre o problemă fără să o cunosc prea bine.
Sunt curioasă dacă voi v-ați confruntat până acum cu acești mici monștrii sau ați fost norocoase?
Dacă da, ce soluții ați folosit pentru a trece? La ce produse ați apelat?
Un weekend de poveste și un ten fericit 🙂
P.S sursă foto Pinterest